Statistica susține că Steaua a mai pierdut de două ori în același sezon cu echipele ce se aflau pe ultimul loc al clasamentului în ediția de campionat 1973-1974. Înfrângerea suferită de Steaua la Alba Iulia în fața ultimei clasate le-a amintit suporterilor roș-albaștri de rușinea de la începutul returului, când Ceahlăul a învins în Ghencea cu 3-1. Formația lui „Pinalti” era la vremea respectivă tot pe ultimul loc al clasamentului. Astfel că, în decurs de numai trei luni, roș-albaștrii „au reușit” să se facă de râs de două ori în fața deținătoarei „lanternei roșii”. Ultima oară când Steaua a mai înregistrat o asemenea rușine s-a consemnat în sezonul 1973-1974, când roș-albaștrii au pierdut în deplasare la Bacău și, peste cinci luni, la Petrolul cu scorurile de 0-1, respectiv 0-2. Ambele adversare ocupau în momentul întâlnirii ultimul loc din clasament!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER